L’Oreal si Carbios au semnat acordul privind infiintarea consortiului pentru reciclarea biologica a materialelor plastice pe scala industriala

Carbios (Euronext Growth Paris: ALCRB – ISIN: FR0011648716), un pionier in domeniul reciclarii biologice a plasticului si L’Oreal, lider mondial in industria frumusetii, sunt incantati sa anunte un nou parteneriat in ceea ce priveste gestionarea durabila a ciclului de viata a plasticului.

Carbios
Carbios

Ca parte a angajamentului de a promova economia circulara prin intermediul solutiilor inovatoare de reciclare a plasticului, L’Oreal si Carbios au semnat un acord de formare a unui consortiu pe cinci ani pentru a aduce pe piata, la scala industriala, tehnologiile reciclarii biologice create si dezvoltate de Carbios.

Carbios a dezvoltat un proces enzimatic de bio-reciclare pentru materiale plastice care rupe polimerii pana la componentele de baza (monomeri) utilizate initial pentru a ii crea. Odata separati si purificati, monomerii pot fi din nou folositi pentru crearea plasticului virgin, fara a-si pierde din valoare in timpul procesului de reciclare. Acest proces biologic nu se confrunta cu constrangerile cu care se confrunta tehnicile conventionale de reciclare si este primul pas in dezvoltarea unei noi modalitati de gestionare a ciclului de viata a plasticiului – in linie cu economia circulara.

L’Oreal si ceilalti producatori din consortiu vor beneficia de dezvoltarea acestei inovatii Carbios si vor fi cei care vor primi primele unitati disponibile. L’Oreal va folosi aceasta noua tehnologie in faza de design pentru noile ambalaje, promovand astfel economia circulara.

Philippe THUVIEN, Packaging & Development Vice-President L’Oreal a declarat ca “L’Oreal s-a angajat intr-un program ambitios de ambalare durabila care va dura cativa ani. In acest moment folosim pana la 100% plastic reciclat pentru mai multe produse diferite. Ne-am hotarat sa mergem chiar si mai departe: cu aceasta tehnologie inovativa a Carbios, L’Oreal contribuie la realizarea bio-reciclarii la scala industriala. Este o oportunitate de protejare a mediului, iar acest consortiu va ajuta la impulsionarea economiei circulare.”

Jean-Claude LUMARET, CEO Carbios explica, “Suntem mandri sa fim membrii co-fondatori ai acestui consortiu impreuna cu L’Oreal. Tehnologia noastra enzimatica ofera o solutie complet noua pentru optimizarea performantei si a ciclului de viata al materialelor plastice. Angajamentul L’Oreal pentru dezvoltare durabila ajuta la impulsionarea inovatiei si suntem increzatori ca si alte companii internationale se vor alatura acestui proiect in lunile urmatoare pentru a initia o tranzitie majora in modul in care producem materialele plastice de maine.”

Despre Carbios:

Carbios este o companie de chimie verde care ofera inovatii si solutii pentru problemele de mediu si de dezvoltare durabila cu care se confrunta in prezent producatorii. De la infiintarea sa in 2011, compania a dezvoltat doua procese biologice de scala industriala, procesele de distrugere biologica si reciclare a polimerilor.

Aceste inovatii unice ajuta la optimizarea performantei si ciclului de viata a materialelor plastice si materialelor textile prin valorificarea proprietatilor enzimelor special selectate. Modelul de crestere economica a Carbios se bazeaza pe extinderea industriala si vanzarea produselor, enzimelor, tehnologiilor si proceselor sale biologice, prin acorduri directe de licenta sau prin asociere in participatiune, pentru actorii majori din domeniile din care ar putea beneficia cel mai mult. Carbios a fondat Cariolice in 2016, in parteneriat cu Limagrain Céréales Ingrédients si fondul SPI, condus de Bpifrance. Aceasta companie, in care Carbios detine o cota de control, va pune in vanzare prima tehnologie licentiata de Carbios prin producerea de pelete de enzime utilizate in productia de materiale biodegradabile si din materiale biosintetice. De la infiintarea sa, Carbios a fost sustinuta de Truffle Capital, un jucator pe piata de investitii de capital europeana. Carbios se califica ca o “Companie Inovatoare” potrivit Bpifrance, ceea ce face ca actiunile societatii sa fie eligibile pentru includerea in fondurile mutuale axate pe inovare (FCPI).

Pentru a afla mai multe, viziteaza www.carbios.fr

Carbios este de asemenea eligibila pentru includerea in SME share savings accounts (PEA-PMEs).